• ro

PS Live logo
  • ro

Politica de confidenţialitate a Programului Stars Affiliate Club

Identitatea operatorului de date. În vederea acestei Politici de confidenţialitate ('Politica de confidenţialitate'), 'operatorul de date' (adică persoana responsabilă cu obţinerea, stocarea şi utilizarea datelor tale cu caracter personal) este TSG Interactive Services ('TSG'), care poate fi contactată la Douglas Bay Complex, King Edward Road, Onchan, Insula Man, IM3 1DZ sau prin e-mail trimis la support@starsaffiliateclub.com. În cadrul acestei Politici de confidenţialitate, atunci când spunem 'TSG' sau 'noi', ne referim la această companie. Referirile la 'Grup' înseamnă TSG împreună cu subsidiarele sale şi orice companie holding a TSG şi orice subsidiară a unei asemenea companii holding şi orice companie asociată cu grupul, cunoscut ca 'The Stars Group'.

Angajamentul nostru faţă de confidenţialitatea jucătorilor noştri. Suntem proprietarul şi operatorul website-ului localizat la www.starsaffiliateclub.com ("Site-ul'). Suntem dedicaţi păstrării confidenţialităţii datelor personale furnizate de tine, folosind cele mai bune proceduri şi tehnologii pentru securitatea informaţiei, toate acestea în conformitate cu standardele Uniunii Europene pentru protecţia datelor cu caracter personal şi a cerinţelor autorităţii de reglementare aplicabile pentru protecţia datelor cu caracter personal.

Scopul acestei Politici de confidenţialitate. Scopul acestei Politici de confidenţialitate este de a explica jucătorilor modul de obţinere, stocare, folosire şi protejare a datelor lor personale şi de a le explica drepturile lor legate de acele informaţii şi utilizarea lor.

Obligaţiile noastre legale. În momentul procesării datelor tale personale, ne vom conforma termenilor Data Protection Act 2002 din Insula Man (aşa cum poate suferi modificări sau actualizări din când în când) ('Actul'). De asemenea, datele tale personale pot fi procesate sau transferate de către noi către alţi membri ai grupului sau către grupul nostru de companii, afiliaţii şi agenţii noştri şi terţe părţi care ne furnizează servicii, în jurisdicţii din afara Insulei Man şi a Zonei Economice Europene. În acest caz, ne angajăm să respectăm termenii Actului, care asigură faptul că datele personale sunt transferate doar către astfel de jurisdicţii care respectă cerinţe adecvate variate pentru protecţia datelor, aşa cum este specificat în Act.

Ce înţeles au Termenii scrişi cu majuscule? Cu excepţia cazului în care le dăm un anumit înţeles în această Politică de confidenţialitate, Termenii scrişi cu majuscule vor avea înţelesul care le este dat în Termenii de utilizare a serviciului pentru Programul Stars Affiliate Club, care are întâietate în cazul unor neconcordanţe între aceste două politici.

Acordul tău pentru Politica de confidenţialitate

1. Acord: prin utilizarea Serviciului, tu ('Utilizator' sau 'tu') eşti de acord cu termenii prezentei Politici de confidenţialitate, astfel cum pot fi modificaţi din când în când de noi, ţinând cont de faptul că, atunci când ne vei furniza datele tale personale, te vom întreba personal dacă eşti de acord să primeşti comunicări promoţionale de la: (a) noi şi, de asemenea, (b) de la furnizori terţe părţi de bunuri şi servicii cu care putem partaja datele tale. Modificări: ne rezervăm dreptul de a modifica această Politică de confidenţialitate din când în când. Modificarea va intra în vigoare imediat după anunţarea pe Site-uri a unei astfel de modificări. De aceea, te încurajăm să vizitezi această Politică de confidenţialitate din când în când pentru a te asigura că ştii care este versiunea curentă şi care sunt toate modificările pe care le-am putea efectua.

Ce informaţii sunt colectate şi cu ce scop?

2. Detaliile referitoare la înregistrare: ca parte a procesului de înregistrare în Programul Stars Affiliate Club, va trebui să ne furnizezi unele date cu caracter personal, printre care, dar nu limitat la, numele tău, adresa poştală, numărul de telefon şi adresa de e-mail. Numele pe care îl înregistrezi la noi trebuie să fie numele tău. În plus, este important să completezi detaliile contului cu informaţii valide pentru a-ţi putea verifica identitatea, pentru a putea efectua verificări adecvate ale istoricului tău şi pentru a iniţia orice plăţi care îţi sunt datorate, precum şi pentru alte scopuri descrise în această Politică de confidenţialitate. Trebuie să ne înştiinţezi cu privire la orice schimbări relevante aduse datelor tale personale pe care ni le-ai furnizat şi nu acceptăm nicio răspundere pentru nicio pierdere pe care o poţi suferi ca rezultat al imposibilităţii tale de a ne informa cu privire la orice modificări ale datelor tale personale pe care ni le-ai furnizat. Obţinerea continuă de date. De asemenea, te rugăm să reţii că folosim 'cookie-uri' şi politica noastră privind 'cookie-urile' este explicată mai jos. Păstrarea datelor: păstrăm datele tale personale atât timp cât este necesar în scopul stabilit în această Politică de confidenţialitate, care include orice perioadă de păstrare istorică ce poate fi necesară în scopuri de reglementare. Nu colectăm mai multe date personale de la utilizatorii noştri decât este necesar pentru scopurile noastre, iar politicile noastre pentru managementul informaţiilor includ ştergerea oricăror date personale care nu ne mai sunt necesare. Dacă îţi închizi (sau dacă noi îţi închidem) contul aferent Programului Stars Affiliate Club pe care îl ai la noi, vom păstra datele tale personale pentru o perioadă de 6 (şase) ani după o astfel de închidere, pentru a putea îndeplini obligaţiile legale şi de reglementare şi pentru a ne putea apăra împotriva oricăror revendicări. Datele personale care nu servesc acestor scopuri vor fi şterse după această perioadă. Scopuri: noi, membrii Grupului nostru de companii, afiliaţii şi părţile noastre terţe care ne furnizează servicii sau care îţi furnizează servicii în numele nostru, vom folosi datele tale personale în scopul desfăşurării activităţii noastre şi în legătură cu serviciile pe care ni le furnizezi. În mod specific, aceasta include următoarele scopuri, însă ne rezervăm şi dreptul de a utiliza datele tale personale în alte scopuri care sunt considerate în mod rezonabil subordonate activităţii noastre principale:

  • în scop de identificare, verificare şi examinare;
  • analize şi cercetări statistice;
  • cercetare şi dezvoltare;
  • marketing, cercetări de piaţă şi profil client;
  • analize date;
  • pentru a ne conforma cu cerinţele licenţei şi ale legilor;
  • pentru realizarea încercării pe loturi a documentelor înainte de lansarea instrumentelor obţinute de la sau furnizate de terţe părţi;
  • pentru a combate riscurile de securitate şi activitatea frauduloasă şi
  • pentru a confirma locaţia ta geografică.

Condiţii pentru procesarea datelor cu caracter personal

3. Condiţii: vom procesa datele tale personale din mai multe motive, fiecare dintre acestea fiind prevăzute de legi relevante privind protecţia datelor personale.

Consimţământ

Procesarea de către noi a datelor tale personale va fi în primul rând necesară în scopul derulării funcţiilor administrative folosind datele tale şi pentru a oferi asistenţă pentru serviciile afiliate pe care ni le furnizezi. Îţi putem solicita acordul pentru procesarea datelor personale într-un mod discret; în acest caz, datele tale personale vor fi procesate în conformitate cu acest acord şi îţi vei putea retrage acordul printr-o cerere scrisă, în orice moment. De exemplu, este necesar acordul tău pentru trimiterea de comunicări promoţionale şi de marketing.

Îndeplinirea unui contract, respectarea obligaţiilor legale

De asemenea, este posibil să fie nevoie să procesăm datele tale personale acolo unde este necesar pentru derularea unui contract (cum ar fi intrarea ta în Programul Stars Affiliate Club) sau pentru a respecta numeroasele cerinţe legale şi/sau de reglementare, inclusiv, dar fără a se limita la, respectarea condiţiilor referitoare la licenţele noastre pentru jocuri de noroc şi respectarea oricărei legislaţii împotriva spălării de bani.

Interese legitime

În final, putem procesa datele tale personale şi atunci când considerăm că o astfel de procesare este în interesul nostru legitim şi cu condiţia ca o astfel de procesare să nu prejudicieze interesele, drepturile şi libertăţile tale. Exemple de procesare de către noi în conformitate cu interesele legitime ar include: (i) atunci când dezvăluim datele tale personale companiilor din Grupul nostru ca urmare a unei restructurări sau în scopuri administrative interne; (ii) atunci când identificăm anumite companii care îţi pot oferi beneficii suplimentare faţă de serviciile noastre sau care ne oferă informaţii valoroase referitoare la utilizarea Serviciului nostru; (iii) procesarea în scopul asigurării securităţii informaţiilor şi a reţelei, inclusiv prevenirea accesului neautorizat la reţeaua noastră electronică de comunicaţii şi (iv) respectarea cerinţelor legale şi de reglementare.

Partajarea şi dezvăluirea de informaţii şi destinatarii

4. Dezvăluiri specifice. Putem dezvălui datele tale personale, după cum urmează:

  • oricărui destinatar, dacă ne-o cere legea sau o autoritate de reglementare;
  • în favoarea oricărui organism de reglementare, licenţiere sau autoritate;
  • către terţe părţi, în scopul efectuării de plăţi către tine în legătură cu serviciile pe care le furnizezi;
  • către terţe părţi care furnizează servicii către noi sau în numele nostru în legătură cu acordul nostru cu tine;
  • către terţe părţi în scopuri de marketing, dacă ţi-ai dat acordul sau nu ai avut obiecţii, după caz, astfel cum este descris în Clauza 9 de mai jos;
  • către orice terţă parte care ne cumpără pe noi, afacerea noastră sau orice parte din noi sau din afacerea noastră;
  • către agenţiile de referinţe credit;
  • dacă noi considerăm cu bună credinţă că o asemenea acţiune este necesară:
    1. pentru a ne conforma cu orice lege sau orice proces legal în care suntem implicaţi;
    2. pentru a ne proteja şi apăra drepturile sau proprietatea;
  • cu consimţământul tău;
  • în scopul revenirii în urma unui dezastru sau
  • aşa cum este stabilit în Secţiunea 5 de mai jos.

5. Dezvăluiri generale: pe lângă exemplele specifice de dezvăluiri enumerate mai sus, este posibil să dezvăluim datele tale personale angajaţilor noştri, angajaţilor altor companii din Grupul nostru, agenţilor noştri şi terţilor furnizori de servicii care vor folosi aceste date pentru a furniza servicii către noi.

6. Date personale combinate: noi putem combina datele tale personale cu alte informaţii colectate de la tine din utilizarea altor servicii operate de către TSG, de către orice altă companie din corporaţia noastră, precum şi toate produsele care sunt legate de sau auxiliare acestora, incluzând serviciile mobile şi cele din reţelele de socializare. Noi vom trata aceste informaţii combinate în conformitate cu şi le vom utiliza în scopurile stabilite în prezenta Politică de confidenţialitate.

Confidenţialitate

7. Ce facem noi? Am depus eforturi substanţiale pentru a proteja confidenţialitatea identităţii, preferinţelor şi a altor informaţii pe care le-am colectat despre membrii individuali ai Programului Stars Affiliate Club şi nu vom permite accesul cu bună ştiinţă la aceste informaţii nimănui din afara Grupului nostru, cu excepţia membrilor relevanţi ai Programului Stars Affiliate Club sau aşa cum este descris în această Politică de confidenţialitate. Am investit substanţial în server, baza de date, backup, firewall şi tehnologii de criptare pentru a proteja informaţiile pe care le colectăm şi le procesăm.

8. Ce poţi face tu? De asemenea, şi tu trebuie să te asiguri că datele tale personale sunt păstrate în siguranţă. Datele tale de autentificare sunt confidenţiale şi eşti obligat să-ţi ţii parola secretă şi confidenţială în permanenţă şi să depui toate eforturile pentru a îi proteja secretul şi confidenţialitatea.

Limita confidenţialităţii datelor

9. Dezvăluirea datelor personale în cazuri legale. Datorită unor legi sau dispoziţii judecătoreşti, putem fi obligaţi, în anumite condiţii, să divulgăm date personale despre membrii Programului Stars Affiliate Club şi ne poate fi interzis să te informăm că am făcut acest lucru. Vom face eforturi rezonabile pentru a limita astfel de cazuri, dezvăluind date care au caracter personal doar în următoarele cazuri: (a) atunci când considerăm cu bună credinţă că acest lucru este necesar sau obligatoriu ca urmare a unei citaţii sau a unui demers judecătoresc sau (b) atunci când este necesar pentru identificarea, contactarea sau punerea sub acuzare a unor persoane sau entităţi care ne-au adus prejudicii. Pe lângă aceasta, avem dreptul, şi prin prezenta eşti de acord, să dezvăluim numele tău, data naşterii, adresa de reşedinţă, oraşul, judeţul, codul poştal, ţara, numărul de telefon, e-mailul, activitatea contului, tranzacţiile şi comunicările unor agenţi terţi ai noştri sau unor organisme oficiale guvernamentale, atunci când considerăm că acest lucru este necesar, de exemplu în cazuri cum ar fi investigarea unor tentative de spălare de bani, fraudă, piraterie online sau alte activităţi ilegale care pot duce la expunerea noastră din punct de vedere al răspunderii juridice.

Sus

10. Marketing Grup. Putem utiliza adresa ta de e-mail sau numărul de telefon pentru a-ţi furniza ştiri, promoţii şi alte oferte de marketing din partea noastră. Dacă nu mai doreşti să primeşti aceste comunicări promoţionale, e-mailuri şi oferte de marketing, te poţi dezabona fie atunci când te înregistrezi la noi, fie ulterior, urmând instrucţiunile de dezabonare incluse în fiecare comunicare. De asemenea, ne poţi anunţa în orice moment că nu doreşti să mai primeşti nicio comunicare promoţională din partea noastră şi poţi face asta trimiţând un e-mail aici.

Sus

11. Oferte de bunuri şi servicii de la părţi terţe. În cazurile în care ţi-ai dat acordul pentru aceste lucru, este posibil să partajăm adresa de e-mail şi numărul tău de telefon cu părţi terţe pentru ca acestea să-ţi poată trimită ofertele lor de bunuri şi servicii. Poţi solicita în orice moment să nu mai primeşti asemenea oferte trimiţându-ne un e-mail gol, care să conţină cuvântul 'Remove' în câmpul subiectului, la Serviciul Clienţi. Dacă soliciţi încetarea primirii acestor oferte, vom elimina datele tale personale din listele de distribuţie ale ofertelor de marketing şi din orice alte liste pe care le-am putea partaja pe viitor cu partenerii noştri de marketing. Cu toate acestea, va fi necesar să te dezabonezi separat de pe listele de comunicări de marketing trimise de parteneri care au primit detaliile tale de contact de la noi anterior cererii tale de a fi şters de pe aceste liste.

Drepturile tale cu privire la datele personale

12. Dreptul de a solicita informaţii despre tine. Dorim ca informaţiile pe care le avem de la tine să fie cât mai corecte posibil. Ne poţi contacta oricând pentru a modifica sau pentru a obţine o copie a datelor tale personale în conformitate cu drepturile tale aferente Actului. În acest caz, putem solicita dovada şi putem dori să confirmăm identitatea ta înainte de a efectua orice acţiune solicitată. Pentru a ne contacta în vederea exercitării oricăruia dintre drepturile tale, aşa cum sunt stabilite în Clauza 12, te rugăm să trimiţi un e-mail la Stars Affiliate Club. În anumite cazuri, este posibil să existe o anumită taxă administrativă asociată cu aceste cereri sau cu soluţionarea lor în conformitate cu Actul.

13. Drepturi suplimentare. Ai următoarele drepturi cu privire la datele tale personale:

  1. un drept la opoziţie faţă de procesarea care poate duce la sau care va duce la pagube sau neplăceri;
  2. un drept la opoziţie faţă de deciziile luate prin mijloace automate;
  3. în anumite cazuri, un drept de rectificare, blocare, ştergere sau distrugere a datelor personale greşite şi
  4. un drept de a solicita compensaţii pentru daune cauzate de încălcarea Actului.

Dacă nu eşti sigur cu privire la drepturile tale sau eşti îngrijorat referitor la modul în care pot fi procesate datele tale personale, ar trebui să contactezi biroul Comisarului pentru Informaţii din Insula Man (detaliile sunt specificate în Clauza 14 de mai jos). Dacă ne contactezi cu privire la drepturile tale, vom face tot posibilul să răspundem solicitării sau obiecţiei tale. Cu toate acestea, te rugăm să reţii că nu toate drepturile sunt absolute.

Cookie-uri

14. Cookie-urile sunt seturi de informaţii în format text, care sunt descărcate în computerul, laptopul sau dispozitivul tău mobil (numite generic 'Dispozitiv') atunci când vizitezi un site. Acestea sunt trimise înapoi către site-ul de origine, la fiecare dintre vizitele următoare sau către un alt site care recunoaşte acele cookie-uri. Te rugăm să consulţi: www.allaboutcookies.org pentru informaţii referitoare la ce sunt cookie-urile şi care este rolul lor.

Cookie-urile sunt foarte utile şi sunt utilizate în scopuri foarte diverse. Printre altele, îţi permit să navighezi eficient între pagini, memorează preferinţele tale şi îmbunătăţesc în general experienţa ta de utilizator. Uneori cookie-urile sunt utilizate pentru a ajuta site-ul să se asigure că reclamele pe care le vezi online sunt relevante pentru tine şi pentru interesele tale. Utilizăm cookie-uri pentru a urmări trimiterile către Site-ul nostru, pentru a ne reaminti preferinţele tale şi pentru a genera date statistice anonime, pe care le utilizăm pentru a îmbunătăţi

experienţa de utilizator pe site-urile noastre. Mai utilizăm cookie-uri şi pentru a măsura eficacitatea campaniilor noastre publicitare, pentru a limita numărul de vizualizări ale unei reclame per jucător, pentru a reţine faptul că ai vizitat un site şi pentru a furniza reclame mai relevante pentru interesele tale.

Informaţii detaliate despre cookie-uri şi modul în care le utilizăm pe Site pot fi găsite în pagina Politica privind cookie-urile, care descrie şi cum poţi dezactiva cookie-urile sau cum poţi controla care cookie-uri sunt setate pe Dispozitivul tău (în special, vizitează secţiunea numită 'Cum să-ţi administrezi setările pentru cookie-uri').

Informaţii suplimentare

15. Ne face plăcere să îţi punem la dispoziţie mai multe informaţii despre modul în care protejăm şi utilizăm datele tale personale. Te rugăm să contactezi Stars Affiliate Club. De asemenea, poţi obţine o mulţime de informaţii folositoare despre protecţia şi confidenţialitatea datelor de la biroul Comisarului pentru Informaţii din Insula Man www.inforights.im .

Sus

Politica de confidenţialitate a fost modificată ultima oară la data: august 2018